sâmbătă, 19 noiembrie 2016

Meyer Lansky, omul din spatele lui „Flamingo”



Meyer Lansky cunoscut sub apelativul de Contabilul Mafiei, a fost un personaj important al crimei organizate, care împreună cu asociatul său Charles “Lucky” Luciano, a contribuit la dezvoltarea Sindicatului Național al Crimei din Statele Unite. Timp de zeci de ani el a fost considerat unul dintre cei mai puternici oameni din ţară.

Lansky a dezvoltat un imperiu al jocurilor de noroc, care se întindea peste mări. Se spune că a deținut propriile cazinouri în Las Vegas, Cuba, Bahamas şi Londra. Deşi era membru al Mafiei Evreiești, Lansky a avut fără îndoială, o influenţă puternică în Mafia Italiană şi a jucat un rol important în consolidarea lumii interlope (deşi valoarea exactă a acestui rol a fost subiectul unor dezbateri, el însuşi negând multe dintre acuzaţiile aduse împotriva lui).


Meyer Lansky a emigrat cu familia sa la New York şi a crescut în cartierul Lower East Side. Acolo l-a cunoscut pe Bugsy Siegel, care, la momentul respectiv era un gangster de cartier, adolescent, şi cei doi au rămas prieteni pe tot parcursul vieţii. Când Lansky a văzut ce bani făcea Siegel din diferitele sale activități ilegale – în principal, jocuri de noroc – a decis că acesta era domeniul de lucru potrivit și pentru el. Specialitatea sa era măsluirea jocurilor cu zaruri şi avea atât de mult succes aici, dar şi la alte sisteme de jocuri de noroc, încât el şi Siegel au ajuns curând să controleze o mare gașcă, cunoscută sub numele de Mafia lui Bugs și Mayer. Mărimea găștii şi perspicacitatea lui Lansky în afaceri, i-au atras atenţia unui alt gangster local, Lucky Luciano, care l-a abordat Lansky invitându-l să participe la ideea sa, de a forma un sindicat național al criminalității. Perioada de prohibiție a fost o adevărată mină de aur pentru Lansky şi alți gangsteri, şi acesta, Siegel şi Luciano au devenit incredibil de bogați datorită contrabandei cu alcool, prostituției, contrabandei cu droguri, jocurilor de noroc şi alte afaceri necinstite. În anul 1930, visul lui Luciano privind o comisie naţională a crimei, a devenit realitate, iar Lansky a fost desemnat să ocupe un loc în consiliul de conducere al acestuia. Specialitatea lui Lansky erau aspectele financiare şi s-a dovedit a fi un geniu la spălarea profiturilor ilegale ale mafiei şi stoarcerea ultimului bănuț din investiţiile sale legale şi ilegale. Când prietenul său Luciano a fost trimis la închisoare, Lansky a reuşit să-i obțină o eliberare timpurie, prin asigurarea cooperării sale cu guvernul SUA în pregătirile pentru invazia Siciliei. După ce Luciano fost deportat în Italia, Lansky a preluat conducerea imperiului acestuia.

Până în anul 1936, Lansky înființase operaţiuni de gambling în Florida, New Orleans şi Cuba. Aceste operaţiuni de jocuri de noroc au avut succes deoarece au fost fondate pe două inovaţii:

În primul rând, Lansky şi conexiunile sale aveau expertiza tehnică pentru a le gestiona în mod eficient pe baza cunoştinţelor lui Lansky privind adevăratele cote matematice ale celor mai populare jocuri de pariere.
În al doilea rând, au fost utilizate conexiunile mafiei pentru a se asigurara protejarea fizică şi juridică a unităților lor față de alte personaje ale crimei organizate şi a legii (prin mită).
Exista, de asemenea, și o regulă absolută de integritate cu privire la jocurile şi pariurile efectuate în cadrul unităţilor lor. În cazinourile lui Lansky din Florida sau în orice altă sală de joc a acestuia, jucătorii nu știau niciodată sigur dacă jocurile erau sau nu fraudate. Lansky s-a asigurat că personalul (croupierii şi managementul lor) era constituit din oameni cu integritate ridicată.

În 1936, Luciano, partenerul lui Lansky, a fost trimis la închisoare. Lansky a convins mai târziu Mafia să îl pună la conducerea operațiunilor din Las Vegas pe Bugsy Siegel, şi a devenit un investitor important în proiectul acestuia, Flamingo Hotel.

După condamnarea lui Al Capone în 1931, pentru evaziune fiscală şi prostituţie, Lansky a văzut că și el era prea vulnerabil în fața unei urmăriri penale similare. Pentru a se proteja, a transferat câştigurile ilegale din cazinoul său care devenea din ce în ce mai mare, într-un cont bancar elveţian, a cărui anonimat a fost asigurat de Actul Bancar Elveţian din 1934. În cele din urmă, Lansky a cumpărat chiar şi o bancă offshore în Elveţia, pe care a folosit-o pentru a spăla bani printr-o reţea de companii paravan.

În timpul anului 1940, asociatul lui Lansky, Benjamin “Bugsy” Siegel i-a convins pe şefii crimei organizate să investească într-un nou și generos proiect de cazinou – hotel în Las Vegas, numit Flamingo. După lungi întârzieri şi mari depășiri de cost, Flamingo Hotel nu era încă deschis și operațional. Pentru a discuta problema Flamingo, investitorii din Mafie au participat la o întâlnire secretă în Havana, Cuba, în 1946. În timp ce alți șefi au vrut să-l omoare pe Siegel, Lansky îi implora pe aceștia să îi mai acorde prietenului său o a doua șansă. În ciuda acestui răgaz, Siegel a continuat să piardă banii mafiei în proiectul Flamingo Hotel. A fost cerută o a doua reuniune de familie. Totuși, până la data la care această întâlnire a avut loc, cazinoul aducea deja un mic profit. Lansky, din nou, cu sprijinul lui Luciano, a convins familia să îi acorde lui Siegel ceva mai mult timp.

Curând, Flamingo pierdea bani din nou. La o a treia întâlnire, familia a decis că Siegel era terminat. Se crede cu tărie că Lansky însuşi a fost obligat să își dea acordul pentru eliminarea lui Siegel, datorită relației sale de lungă durată cu Siegel și datorită poziției sale în familie.

La 20 iunie 1947, Siegel a fost împuşcat şi ucis în Beverly Hills, California. Douăzeci de minute după aceasta, asociații lui Lansky, printre care se aflau și Gus Greenbaum şi Moe Sedway, au intrat în Flamingo Hotel şi au preluat controlul asupra proprietăţii. Potrivit Biroului Federal de Investigaţii, Lansky și-a păstrat un interes financiar substanţial în Flamingo, în următorii douăzeci de ani. Lansky a declarat mai târziu, în mai multe interviuri,  că, dacă ar fi fost după el, “… Ben Siegel ar fi fost în viaţă astăzi.”

Acest eveniment a marcat, de asemenea, și un transfer de putere în Vegas, de la familiile crimei organizate din New York la cele din Chicago. Deşi rolul său a fost cu mult mai restrâns decât în anii precedenţi, se crede că Lansky l-a sfătuit şi l-a și ajutat pe boss-ul din Chicago, Tony Accardo să preia puterea.

În anii 1950, Lansky s-a împrietenit cu dictatorul cubanez Fulgencio Batista şi mafia a primit practic un cec în alb, pentru a rula în Cuba toate activitățile sale, în special jocuri de noroc, prostituţie şi contrabandă cu droguri, o parte mare a profiturilor mergând la Batista. Din Cuba, Lansky și-a răspândit afacerile cu jocuri de noroc şi prostituţie și în alte ţări din America de Sud, şi chiar a a fost implicat – deşi nu public – în cazinourile din Hong Kong şi Macao. Cu toate acestea, la sfârşitul anilor 1960, când guvernul SUA l-a urmărit pentru evaziune fiscală, averea lui Lansky a început să scadă. El a fugit în Israel, şi a cerut cetăţenie acolo, ca un evreu care se întoarce în patrie. Cu toate acestea, după certuri juridice cu guvernul israelian, viza lui Lansky a fost revocată şi el a fost deportat înapoi în SUA. A fost judecat, dar a reușit să evite condamnarea, relatările punând-o pe seama amplelor sale relații în zona politică. Acesta s-a mulțumit cu o viaţă confortabilă în Miami, Florida, unde a și murit, datorită unui atac de cord, în 1983.

Sursa : http://www.casinoinside.ro/?p=9593

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu