Giuseppe Masseria, Salvatore Maranzano, Frank Costello, Vito Genovese, Meyer Lansky. Nu știu cât de cunoscute sunt aceste nume, cât de mult le spun ele cititorilor români, pasionaților de istorie sau iubitorilor de film. Sunt capii Mafiei americane din prima jumătate a secolului al XX-lea, cea care a fascinat pe mulți, a inspirat scriitori și producători de filme și a dat mari bătăi de cap autorităților americane.
Între toți aceștia însă, poate chiar deasupra tuturor, a ieșit în evidență figura fascinantă a lui Lucky Luciano – prototipul mafiotului italo-american. Povestea vieții lui pare ireală. Mafiot în Statele Unite, dar afișând aparențele unei persoane respectabile în Sicilia și Italia, Luciano a generat mereu cele mai contradictorii sentimente în jurul lui: teamă și respect, ură și dragoste, admirație și neîncredere; poate de aceea a fost cel mai vestit „cap” al Mafiei siciliene din SUA.
Începuturile
Născut în 1897, în Sicilia, Salvatore Lucania a venit în SUA în 1906, împreună cu familia sa, așa cum au făcut-o mulți italieni, stabilindu-se la New York, într-un cartier populat de evrei. Cea mai mare șansă pe care soarta i-a oferit-o lui Salvatore – botezat mai târziu Charles Luciano – a fost adoptarea celui de al 18-lea amendament la Constituția americană, ratificat în 1919 și intrat în vigoare în anul următor. Este celebrul amendament care a introdus prohibiția în SUA, cel care interzicea producerea, transportarea, vânzarea și consumul de băuturi alcoolice. Mulți au văzut în această reglementare un excelent prilej de îmbogățire, făcând comerț ilegal cu alcool. Printre ei s-a numărat și Luciano, care a început să lucreze pentru un anume Arnold Rothstein („Creierul”), un personaj important al crimei organizate din New York, cel care a reușit să dezvolte un imperiu al comerțului clandestin. Învățând de la acesta, în 1920 Lucky Luciano s-a asociat cu Frank Costello și Vito Genovese – ambii de origine italiană – și a inițiat propria lor afacere: o firmă de transport pentru diverse mărfuri, care era folosită ca paravan pentru comerțul cu alcool. Importând whisky din Scoția sau Canada și rom din Caraibe, cei trei au devenit, până în 1925, cei mai importanți „afaceriști” din New York pe piața neagră a băuturilor spirtoase.
Lichidarea rivalilor
Luciano era tânăr, avea ambiții mari, dar de multe ori se simțea împiedicat de cei din vechea generație de mafioți, unii pentru care onoarea, respectul, demnitatea erau pilonii sistemului lor de valori; făceau afaceri și lucrau numai cu italieni, dar și pe aceștia îi tratau cu suspiciune dacă nu erau sicilieni. În anii `20, Luciano lucra tocmai pentru un asemenea „cap” mafiot, Giuseppe Masseria (Joe the Boss), dar acesta nu vedea cu ochi buni asocierea cu Frank Costello, care era din Calabria. Astfel, conflictul din cadrul clanului Masseria nu a întârziat să apară când tânărul Luciano a înțeles că ideile învechite erau adevărate obstacole pentru oportunitățile de afaceri care se iveau și a decis să îi elimine pe mafioții mai „tradiționaliști”.
Luciano și-a găsit un aliat de conjunctură în Salvatore Maranzano, liderul unui clan rival, cu care a încheiat un pact pentru eliminarea lui Masseria. În urma acestui pact, începând cu 1928, timp de trei ani, un adevărat război s-a desfășurat între aceste familii mafiote, până când, în 1931, Giuseppe Masseria a fost asasinat într-un restaurant din ordinul lui Luciano. Imediat și-a primit și răsplata, devenind mâna dreaptă a lui clanul lui Salvatore Maranzano.
Salvatore Maranzano a fost cel care a pus bazele sistemului celor Cinci Familii din New York, nucleul Mafiei siciliene din SUA, cunoscut mai degrabă drept „Cosa Nostra”. Deși pornită ca o asociere în care toți aveau drepturi egale, Maranzano nu a știut să își fixeze propriile limite, autoproclamându-se „capo di tutti capi”, gest îngrijorător, dar mai ales lipsit de respect și sfidător pentru celelalte familii. Luciano însuși se simțea trădat. Mai mult, nu uitase că în 1929 Maranzano ordonase asasinarea lui, fiind răpit, bătut, înjunghiat și abandonat pe o plajă. În mod incredibil, atunci a scăpat, ceea ce i-a adus și porecla de Lucky (Norocosul), dar și o cicatrice foarte vizibilă pe pleoapa ochiului drept. Acum, Lucky Luciano era și mai hotărât să scape de șefii vârstnici ai Mafiei siciliene. Era rândul lui Maranzano să fie trădat.
Pentru noul său plan, Luciano s-a asociat cu Meyer Lansky, un mafiot important, dar un personaj misterios. Făcea parte din mafia evreiască din New York, dar s-a implicat foarte des în afacerile și războaiele Mafiei siciliene. Se pare că cei doi s-au mișcat mai repede și l-au asasinat, împușcându-l personal pe Maranzano, chiar când acesta se pregătea să tocmească un asasin pentru rivalii săi.
Reorganizarea Mafiei
Ajuns cel mai important membru al mafiei new-yorkeze, avându-l ca aghiotant pe Meyer Lansky, Lucky Luciano a început să își extindă, să dirijeze și să impună regulile afacerilor cu jocuri de noroc, pariuri, prostituate, droguri, taxe de protecție. Se implicase până și în mișcarea sindicală, putând să influențeze și afacerile legale din construcții sau transporturi.
Ajuns într-o poziție dominantă, Luciano a început să reorganizeze întreaga Mafie, transformând-o întro organizație modernă, mai funcțională și mai eficientă, care a reușit în deceniile următoare să fie implicată până și în afacerile de natură politică din SUA și nu numai. Mafia devenise un grup de afaceri a cărei supraviețuire și prosperitate se baza pe legăturile de familie, pe un cod de conduită și reguli foarte stricte. Luciano a înființat așa-numita „Comisie”, un fel de sfat al capilor familiilor mafiote, în cadrul căreia se decidea asupra afacerilor, a teritoriilor, a câștigurilor.
Arestarea, războiul și deportarea în Sicilia
Dar supremația lui Lucky Luciano nu a fost de lungă durată, începând să fie urmărit cu înverșunare de procurorul Thomas E. Dewey. Ani în șir a strâns acesta probe împotriva lui Luciano, reușind, în 1936, să obțină o condamnare la zece ani de închisoare. Dar chiar și din interiorul penitenciarului de maximă securitate din Dannemora (unde a reușit, datorită influenței sale, să determine administrația să construiască o biserică), Luciano a continuat să conducă afacerile familie sale prin intermediul asociaților săi Frank Costello și Vito Genovese.
Începutul celui de al Doilea Război Mondial l-a găsit în penitenciar, dar autoritățile americane știau că Luciano avea legături strânse cu mafia din Italia și Sicilia, unde Aliații doreau să deschidă un front. Înțelegerea făcută atunci cu guvernul american i-a adus eliberarea în 1946, fiind însă obligat să se reîntoarcă definitiv în Sicilia natală. Totuși, nu a putut sta mult timp departe de viața pe care o ducea în SUA, de lumea și afa-cerile pe care le conducea.
Cuba
Astfel, s-a întors, în secret, în Cuba. Meyer Lansky începuse o relație de durată și chiar de prietenie cu dictatorul Fulgencio Batista, relație care avea să dureze 30 de ani. Prin intermediul lui și cu un pașaport fals, Luciano a ajuns la Havana, punând pe picioare afaceri foarte profitabile cu cazinouri, sub protecția lui Batista și, evident, în schimbul unei părți din câștiguri. A încercat, de asemenea, să redevină liderul familiilor din New York, convocându-le la Havana. Între 22 și 26 decembrie 1946, una dintre cele mai celebre întâlniri mafiote s-a desfășurat la „Hotel National”. Printre participanți erau Frank Costello, Vito Genovese, Albert Anastasia, Moe Dality, Meyer Lansky, Mike Miranda, Joseph Magliocco, Joe Adonis, Tommy Luchese, Joe Profaci, Willie Moreti, frații Fischeti (succesorii lui Al Capone), Santo Trafficante și alții.
Trei probleme i-au preocupat pe cei care s-au aflat la Havana: comerțul cu heroină, afacerile cu hoteluri din Cuba și soarta lui Bugsy Siegel. Acesta din urmă, deși provenea din mafia evreiască, fusese asociat a lui Luciano în anii prohibiției, dar acum periclita interesele Mafiei prin construirea unui mare hotel-cazinou în Las Vegas. În ciuda intervențiilor lui Lansky, Bugsy Siegel a fost asasinat în 1947 într-o casă din Be-verly Hills.
Între timp, guvernul american a aflat despre prezența și afacerile lui Luciano din Cuba, inclusiv cele cu droguri care ajungeau în SUA. Cum autoritățile cubaneze au refuzat să îl trimită înapoi în Italia, considerând că Luciano nu a încălcat nicio lege cubaneză, a fost nevoie de intervenția președintelui Truman, care a anunțat că va impune un embargou asupra produselor farmaceutice de care Cuba avea nevoie. În cele din urmă cubanezii au cedat, iar pe 23 februarie 1947 a fost arestat, urmând să fie deportat în Italia. În anii care au urmat autoritățile cubaneze nu au mai investigat în nici un fel afacerile Mafiei din Insulă, permițându-le lui Meyer Lansky și Vito Genovese să își desfășoare afa-cerile în liniște și să transforme Havana într-un Las Vegas latin.
Sfârșitul
Cât despre Luky Luciano, a locuit la Roma și Napoli unde devenise membru al înaltei societăți. A continuat să desfășoare operațiuni de trafic de heroină, dar nu s-a împăcat niciodat cu gândul că a fost obligat să părăsească America. A murit în 1962, în urma unui atac de cord, chiar înainte de a se întâlni cu un producător care dorea să facă un film despre viața lui. Având în vedere modul în care fusese eliberat din închisoare, abia peste zece ani de la moarte rămășițele sale au fost duse în SUA și înmormântate într-un cimitir din cartierul Queens din New York. Viața lui i-a fascinat pe mulți și a inspirat o serie întreagă de filme produse încă din anii `60. Dacă rândurile de mai sus nu reușesc să stârnească suficient interes, poate o vor face titluri precum „Mobsters”, „The American Gangster”, „Lucky Luciano”, „Bugsy”. Chiar și celebrul personaj Vito Corleone, din capodopera „The Godfather” a lui Francis Ford Coppola, împrumută din trăsăturile lui Lucky Luciano și adaptează unele din evenimentele în care el a fost protagonist.
Gabriel Stelian Manea
Sursa : http://www.info-sud-est.ro/lucky-luciano-fondatorul-mafiei-moderne/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu