Istoria automobilului

Originea automobilului se pierde în mulţimea de nume şi invenţii a zeci de oameni din cel puţin 12 ţări ce şi-au adus contribuţii mai mari sau mai mici la dezvoltarea tehnologiei automobilului, încă de la sfârşitul secolului al XVII-lea.

Medicul francez Denis Papin a inventat autoclava (recipient închis etanş în care se produc procese fizice şi chimice sub presiune şi la temperaturi ridicate) pe care el a numit-o „reactorul cu abur” în 1690 şi a propus, reflectând la acestă descoperire a sa, posibila construire a unui vehicul folosindu-se aceleaşi principii ale puterii aburului.

Totuşi, acest proiect a rămas doar un vis. Primul om ce a călătorit cu un vehicul propulsat prin puterea aburului, conceput de el însuşi, a fost Nicholas Cugnot, care a atins, în anul 1769, pe o stradă din Paris, viteza de 4 km/h, pentru ca, aflat în culmea succesului, să intre într-un copac, producând primul accident auto din istoria automobilelor.

Majoritatea istoricilor îi consideră pe doi germani, Karl Benz şi Gottlieb Daimler, drept principalii pioneri ai automobilului cu motor termic cu ardere internă şi, prin urmare, părinţii maşinilor moderne. Primul automobil cu care s-a realizat un test reusit a fost vehiculul cu trei roţi construit în anul 1885 de Benz, un inginer mecanic, în fabrica sa. Semănând cu un cărucior de copii gigant, maşina a parcurs patru ture în jurul fabricii pe un drum de zgură, fiind aclamată de soţia şi angajaţii lui Benz, înainte ca unul dintre lanţuri să cedeze, iar
automobilul să se oprească.

În acelaşi an, în timpul unei demonstraţii publice, Benz a suferit primul său accident auto când, emoţionat de viteza maşinii sale, a uitat să folosească volanul, iar vehiculul s-a izbit de un zid.

Testul lui Daimler a survenit la câteva luni după turele efectuate de Benz în jurul fabricii sale, el realizând un parcurs fără accidente. Deşi mulţi inventatori anteriori abandonaseră încercarea de a produce un atomobil funcţional, atât Benz, cât şi Daimler au progresat, în mod independent. De fapt, companiile lor au fuzionat în anul 1926, producând ulterior automobilele ce poartă marca Mercedes – Benz. În mod surprinzător, Daimler şi Benz nu s-au întâlnit niciodată.

Aceştia au fost, însă, rivali înverşunaţi, care au revendicat ulterior inventarea automobilului. Privind retrospectiv, se pare că Daimler şi-a vizualizat automobilul ca pe un fel de trăsură motorizată, în timp ce Benz, care avea o imaginaţie mai bogată, a realizat maşina ca pe un vehicul de transport cu totul nou. Totuşi, motorul lui Daimler a transformat automobilul în realitate. Când sunt luate în considerare toate contribuţiile, istoricii le acordă onoarea inventării automobilului amundorura, în egală măsură.

Istoria automobilului ar fi însă incompletă fără prezentarea activităţii americanului Henry Ford. Despre Ford se ştiu cu precizie trei lucruri: a revoluţionat automobilul la nivel mondial prin producerea unei maşini practice pe care şi-o puteau permite foarte mulţi oameni; a inventat conceptul de linie de producţie care a revoluţionat industria, şi a schimbat stilul de viaţă al americanilor. Înaintea lui Ford existau calul şi căruţa. După Ford, exista automobilul.

Membrii familiei Ford au venit în oraşul Dearborn, Michigan, din comitatul irlandez Cork, în 1832. William, tatăl lui Henry, a sosit alături de o mulţime de unchi şi mătuşi în anul 1840, din cauza foametei provocate de lipsa cartofilor din Irlanda.

Henry, care s-a născut cu doi ani înainte de încheierea războiului civil, lucra pământul familiei sale. La vârsta de 16 ani însă, s-a angajat cu jumatate de normă la un atelier unde-şi putea satisface pasiunea pentru studierea funcţionării mecanismelor şi pentru inventică . Ulterior, s-a angajat în cadrul Companiei Detroit Edison, iar la vîrsta de 30 de ani ajunsese responsabil de elecricitatea oraşului. Acest post îi lăsa mult timp liber pe care şi-l petrecea în atelierul său unde, în 1893, a construit un motor de benzină superior modelelor deja existente. Trei ani mai târziu a inventat un obiect cu aspect dizgratios, asemănător unui paianjen, ce avea patru roţi şi era pe jumătate bicicletă, pe jumătate maşină. A fost botezat „cvadriciclu” sau „trăsura fără cai”. În următorii ani a adus mai multe îmbunătăţiri trăsurii fără cai, iar în 1903 a ajuns la concluzia că obţinuse o maşină comercială. Cu o sumă de numai 28.000 de dolari, Ford a reuşit să înfiinţeze compania care îi va purta numele.

În 1908, Ford a anunţat că va construi un automobil pentru toată lumea, bine realizat, dar la un preţ moderat. În 1908, modelul Ford T costa 950 de dolari dar, datorită inovaţiilor lui Ford la linia de producţie şi posibilităţii de a-şi plăti muncitorii cu salarii duble faţă de ceilalţi producători de automobile, fapt care a încurajat creşterea productivităţii, a reuşit în 1927 să vândă modelul Ford T cu mai puţin de 300 de dolari. Regulile fabricării în serie erau aplicate atât de strict, încât toate maşinile erau vopsite în negru. Ford spusese: „Clientul nostru poate cere orice culoare… cu condiţia să fie neagră”.

Pentru obţinerea pieselor necesare construirii automobilelor, Ford a cumpărat tot ceea ce putea să îi furnizeze materiile prime de care avea nevoie, precum şi vapoarele şi trenurile cu care acestea erau transportate. Venitul său ajunsese acum la un nivel atât de ridicat, încât putea finanţa aceste achiziţii din propriul său buzunar.

Ford era un om dur, dar singurul lucru peste care n-a putut să treacă, cea mai mare tristeţe a vieţii sale, a fost moartea prematură, în 1943, a fiului său Edsel, care suferea de cancer. La doi ani după moartea lui Edsel, Ford a cedat frâiele (sau volanul) companiei nepotului său Henri al II-lea. A murit la patru ani după Edsel şi şi-a lăsat prin testament acţiunile deţinute la companie Fundaţiei Ford, transformând-o astfel, instantaneu, în cea mai bogată organizaţie filantropică.

Sursa : https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/04/03/inventii-in-istorie-automobilul/