duminică, 20 noiembrie 2016

15 lucruri pe care nu le ştiai despre Coco Chanel


Când amintim de Coco Chanel, amintim, de fapt, de cea mai puternică femeie din lumea modei. Gabrielle Bonheur Chanel s-a născut în 1883 în Saumur, Maine-et-Loire, Franţa. Aceasta a reuşit să-şi creeze propriul imperiu într-o lume a bărbaţilor. Întotdeauna a vrut să le fie egală, ba chiar, de cele mai multe ori, a reuşit să fie mai bună decât ei. A fost unul dintre cei mai nonconformişti designer şi va rămâne una dintre cele mai importante şi influente pesonalităţi din industria modei, în special, pentru că a dat naştere lookului femeii moderne.

Înainte de a deveni designer, aceasta a fost cântăreaţă de cabaret. În felul acesta a reuşit ca prin performanţa sa să fie apreciată şi să câştige primii bani.

“Ko Ko Ri Ko”. Gabrielle Chanel a preluat numele “Coco” în momentul în care s-a apucat de cântat. Aceasta era întotdeauna identificată cu două melodii foarte cunoscute şi anume “Ko Ko Ri Ko” şi „Qui qu`a vu Coco”. Mai târziu, aceasta a susţinut că acesta era, de fapt, pseudonimul dat de tatăl său.

A introdus pantalonii în garderoba feminină. Prima oară când Coco Chanel a purtat pantaloni a fost în Veneţia, când aceasta voia să călătorească cu gondola mult mai uşor. De asemenea, a decis că nu este deloc confortabil pentru o femeie să călărească în timp ce poartă o fustă lungă.

A lansat prima sa aromă. Unul dintre cele mai faimoase parfumuri pe care le-a creat este Chanel No 5, acesta fiind lansat în anul 1921. De altfel, acesta a devenit foarte cunoscut mai ales când Marilyn Monroe a fost întrebată ce poartă când stă în pat, răspunsul ei fiind “Doar câteva picături de Chanel No 5“. Chanel No 5 a fost creat în urma unei dorinţe: “Un parfum de femeie cu aromă de femeie”

A fost crescută într-un orfelinat. Când Chanel avea 12 ani, mama acesteia a murit de bronşită. Astfel, tatăl său, i-a trimis pe cei doi fraţi să muncească la o fermă şi le-a lăsat pe cele trei surori la orfelinatul bisericii catolice Aubazine.

A intrat în lumea modei când a început să creeze pălării. În 1910, aceasta şi-a deschis un boutique pe strada 21 Cambon, în Paris, numit Chanel Modes. Primele sale cliente erau femei simple, dar în timp, figuri importante şi-au făcut apariţia.

A locuit într-un hotel mai bine de 30 de ani. Coco Chanel a trăit o viaţă solitară, fiind rezidenta hotelului Ritz din Paris unde, în 1971, la vârsta de 87 de ani, moare. Pe timpul zilei, aceasta stătea în apartamentul său care se afla sub atelier, iar nopţile şi le petrecea la Ritz. În fiecare zi, după ce pleca de la hotel, portarul chema întotdeauna un angajat să parfumeze casa scării înaintea sosirii ei.


A inventat costumul pentru femei. Lumea modei feminine a fost revoluţionată de Coco Chanel, aceasta eliberându-le pe femei de rochiile şi fustele care nu erau deloc concepute pentru a le permite mişcarea. Cel mai popular costum realizat de Coco Chanel a fost de inspiraţie militară, cu buzunare şi butoni care arătau precum nişte bijuterii.

Avea o personalitate acră. Niciodată nu a ratat oportunitatea de a-i critica pe contemporanii săi. Aceasta l-a acuzat pe Christian Dior că îmbracă femeile ca pe nişte fotolii . În 1954, aceasta este intervievată de Vogue unde, susţine că întotdeauna a fost copiată de alţii.

Leul. V-aţi întrebat vreodată de ce leul este prezent printre bijuteriile realizate de Chanel? Ei bine, Gabrielle Chanel s-a născut în zodia leu, aşa că, a ales să reflecte acest lucru în munca sa. Toata viaţa a ţinut lângă ţigarete şi foarfece o statuie cu un leu. De asemenea, acesta este gravat şi pe butonii costumelor create de ea.

Negru- culoarea sa favorită. Chiar dacă nuanţele de alb, bej, auriu sau roşu sunt emblematice pentru Chanel, negrul a fost întotdeauna culoarea sa favorită. Chanel a considerat că prin această culoare o femeie poate fi văzută cum radiază, iar cele mai esenţiale piese pot fi accentuate cu uşurinţă. De asemenea, culoarea face trimitere şi la uniforma pe care o purta la orfelinat.

Colaborarea cu naziştii. Conform Serviciului Secret Francez, se pare că Coco Chanel a fost înregistrată ca membru Abwher, un grup german de spionaj.


Boy Capel. Boy Capel era un jucător englez de polo, dar era cunoscut ca fiind iubitul Gabrillei Chanel. Aceştia s-au cunoscut în 1909, în timp ce era iubita prietenului său Étienne Balsan. Capel i-a făcut cunoştinţă tinerei domnişoare cu literature şi a fost cel care i-a finanţat magazinul. Stilul său a inspirit-o pe Coco Chanel, acest lucru contribuind la crearea Look-ului Chanel. Boy Capel a murit în 1919, într-un accident de maşină, iar acel moment a fost primul şi ultimul în care Coco Chane a fost văzută plângând. “Fie mor şi eu, fie termin ceea ce am început împreună”, a spus aceasta.

Faimoasă în America. După cel de-al doilea război mondial, Coco Chanel şi-a ales numărul norocos. Pe data de 5 februarie 1954, aceasta şi-a urmărit modelele pe podium. Presa franceză a ridicularizat designul său, dar  şi vârsta sa aşa că, aceasta a decis să se afirme în America. Astfel, una dintre cele mai populare şi citite reviste din America, Life, a scris despre aceasta: “La vârsta de 71 de ani, Gabrielle Chanel aduce mai mult decât stil, o revoluţie!”

Înmormântarea. La înmormântarea sa, primele locuri au fost ocupate de modelele sale, iar cosciugul său a fost acoperit cu flori (camelii, orhidei  şi trandafiri roşii). Coco Chanel a fost îngropată în Lausanne, Elveţia. Piatra de la mormânt a fost creată chiar de designer, având şi un leu emblematic.

Sursa : http://www.one.ro/fashion/15-lucruri-pe-care-nu-le-stiai-despre-coco-chanel-15313371

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu